Nuntă mare în satul Biserica Albă, Ucraina.
Muzeul Românilor din Dreapta Tisei, în colaborare cu Asociația Tinerilor Români din Transcarpatia (ATRT) și Liceul „Alexandru Ciplea” din Biserica Albă, a organizat un amplu proiect cultural, intitulat „Nuntă în sat”, o reinterpretare a nunții românești de odinioară. Evenimentul a fost organizat grație efortului depus de Vasile Țiple, directorul și fondatorul Muzeului Românilor din Dreapta Tisei, președintele Asociației Tinerilor Români din Transcarpatia.
La eveniment a fost prezentă și doamna Florenția Ciubotaru, consulul României la Solotvino, a cărei participare a evidențiat importanța susținerii comunității românești din Transcarpatia și a inițiativelor dedicate păstrării limbii, culturii și tradițiilor românești.
Evenimentul a propus o reinterpretare a nunții tradiționale românești, reunind obiceiuri strămoșești, muzică, dans popular și costume tradiționale, într-o manifestare dedicată păstrării și promovării patrimoniului cultural românesc din dreapta Tisei. Prin reconstituirea momentelor specifice unei nunți de altădată, organizatorii au urmărit să aducă mai aproape de tânăra generație tradițiile moștenite de la părinți și bunici, subliniind rolul acestora în păstrarea identității culturale și a legăturii dintre generații.

Atmosfera specifică nunților tradiționale a fost întreținută de grupul „Joc și voie bună”, ai cărui instrumentiști au îndeplinit rolul tradițional al hediedușilor, acompaniind și animând desfășurarea nunții. Un moment artistic deosebit a fost oferit de interpreta Ileana Șiman, prin repertoriul său și interpretarea apreciată de public.
La reușita manifestării au contribuit profesorii Liceului „Alexandru Ciplea”, copiii și tinerii implicați în proiect, precum și membrii comunității care au participat la această sărbătoare. Copiii au purtat cu mândrie costumele populare, demonstrând că tradițiile continuă să ocupe un loc important în educația și formarea noilor generații. Programul artistic a fost completat de ansamblurile folclorice BESERMENII și MUGUREL, care au adus pe scenă culoarea costumelor tradiționale, frumusețea dansurilor populare și energia specifică folclorului românesc.
Proiectul „Nuntă în sat” se înscrie în eforturile de promovare a culturii tradiționale românești în Transcarpatia, oferind un cadru în care obiceiurile, muzica, dansul și portul popular sunt valorificate prin participarea directă a copiilor, tinerilor, cadrelor didactice și membrilor comunității. Prin această inițiativă, Muzeul Românilor din Dreapta Tisei, ATRT și Liceul „Alexandru Ciplea” își reafirmă preocuparea pentru conservarea patrimoniului cultural și transmiterea acestuia către generațiile viitoare.

„Nuntă în sat” a demonstrat că tradițiile nu aparțin doar trecutului, ci rămân o parte vie a identității românești, atât timp cât sunt cunoscute, păstrate și transmise mai departe. „Consider că «Nuntă în sat» este, până în prezent, cel mai important proiect cultural pe care l-am realizat, o inițiativă de amploare, pe care o considerăm printre cele mai mari proiecte de acest gen din Transcarpatia. Ne-am dorit să readucem la viață patrimoniul nostru cultural imaterial, obiceiurile și tradițiile nunții românești de odinioară și să le transmitem tinerei generații. Pentru mine, adevărata valoare a acestui proiect constă în faptul că nu doar vorbim despre tradiții, ci le reconstituim, le trăim și le păstrăm vii pentru viitor”, a precizat Vasile Țiple, directorul și fondatorul Muzeului Românilor din Dreapta Tisei, președintele Asociației Tinerilor Români din Transcarpatia.








