Sportiva sătmăreană, Paștiu Paula, fostă elevă a Liceului Teoretic German “Johann Ettinger” a obținut în 2024 medalia de aur la Campionatul Național de Judo, categoria +78 kg, individual feminin.
Azi, 20 iunie 2025, campioana națională, Paula Paștiu a făcut un gest deosebit și, totodată, emoționant pentru ea, dar și pentru colectivul profesoral al Liceului Teoretic German “Johann Ettinger”. Sportiva a donat medalia de aur și tricoul de campioană școlii germane sătmărene.
Paula Paștiu a făcut acest gest în semn de recunoștință față de profesorii de la această școală datorită rolului pe care l-au avut aceștia în viața sportivei prin dezvoltare, susținere și formare de competențe lingvistice, în special în limba germană.
“Am simțit că profesorii m-au înțeles și au fost alături de mine în a-mi descoperi potențialul, chiar dacă atunci încă nu-mi imaginam că voi ajunge așa de departe, și, într-un fel, m-am gândit la acest gest, deoarece simt că profesorii, în ziua de azi, nu sunt așa de apreciați precum ar trebui. Mi-am dorit să dau tuturor o medalie așa cum merită pentru eforturile depuse zilnic, așa cum și eu am muncit și am ajuns la această performanță. Drept urmare mi-am dorit să donez medalia de aur întregului colectiv profesoral de la Liceul Teoretic German”, a precizat sportiva.
De asemenea, conducerea și profesorii liceului au apreciat gestul notabil al sportivei și îi dorește mult succes în activitatea sportivă.