duminică, noiembrie 10, 2024
spot_img
AcasăAdministrațieConsulatul de la Solotvino, încurajează demersurile diplomatice între autoritățile române și ucrainene...

Consulatul de la Solotvino, încurajează demersurile diplomatice între autoritățile române și ucrainene de frontieră

În cadrul conferinței internaționale cu tema ”Migrația – provocări prezente și viitoare, în contextul conflictului armat din Ucraina” desfășurată în perioada 17-18 octombrie a.c., Consulul României la Solotvino, Florin Grațian Pârvu a prezentat principalele repere ale acțiunilor diplomatice și consulare inițiate în cooperare cu autoritățile române de frontieră și vamă de la Sighetu Marmației și cu autoritățile ucrainene de frontieră și vamale de la Solotvino, precum și principalele demersuri și rezultate în cadrul acțiunilor de sprijin pentru Ucraina, atât din punct de vedere al fluxurilor de refugiați, cât și pe dimensiunea umanitară.

La această reuniune organizată de către IPA-Secția Română- Regiunea Maramureș 2, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, au participat reprezentanți ai IPA din 7 state, respectiv România, Ucraina, Republica Moldova, Austria, Slovenia, Grecia și Cipru și reprezentanți ai FRONTEX.

De asemenea, au mai fost prezenți la lucrări reprezentanți importanți ai județului Maramureș, respectiv Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației, Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș care, alături de echipele aflate în subordonare și împreună cu întreaga societate civilă și instituțiile implicate, și-au adus o contribuție esențială în cadrul demersurilor de acordare a sprijinului și a asistenței umanitare pentru Ucraina, încă din primele zile ale Agresiunii Federației Ruse.

“De asemenea, dorim să transmitem un mesaj de felicitare conducerii IPA România, IPA Regiunea Maramureș 2 și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației pentru organizarea unui astfel de eveniment de înaltă ținută, care pune în lumină nu numai rezultatele pozitive în cadrul gestionării fluxurilor de refugiați, ci indică și o foarte bună pregătire profesională, în vederea accederii cât mai curând în spațiul Schengen-terestru,” a precizat Consulul României la Solotvino.

Totodată s-a  convenit cu IPA România și IPA Austria, ca proiectele de sprijin pentru copiii ucraineni grav afectați în urma invaziei la scară la largă a Federației Ruse vor continua și pe parcursul anului 2025, cu implicarea și a Comunității românești din Solotvino (Slatina).

RELATED ARTICLES
- Advertisment -spot_img

Most Popular

Recent Comments