Domnule decan al Baroului Maramureș, Florin Andreicut, vă mulțumim pentru faptul că ne-ați oferit posibilitatea să realizăm un interviu despre rolul pe care îl îndepliniți în calitate de reprezentant al structurii legislative românești în actualul parteneriat tranfrontalier România – Ucraina.
Corespondent: Am observat în spațiul public numeroasele dumneavoastre activități pe relația România – Ucraina. Care a fost momentul în care v-ați decis să vă implicați în această direcție?
Avocat Florin Andreicuț: Mărturisesc că până la 24 februarie 2022 știam foarte puține despre comunitatea românescă din dreapta Tisei, avusesem puține contacte cu membri acestei comunități, dar iată că a trebuit să înceapă un război ca să reușesc să îi cunosc mai bine și să mă implic în activitățile din această direcție. Da, pentru mine a fost un șoc, 24 februarie 2022, nici astăzi nu pot să înțeleg cum o țară care a făcut parte din URSS, precum Ucraina, în care există familii mixte ruso-ucrainene și au rădăcini în istorie împreună, să fie atacată de fratele mai mare, Rusia, și să genereze acest război sângeros care durează de 4 ani și jumătate. Acela a fost momentul în care mi s-a declanșat un declic în subconștientul meu, dar, mai cu seamă, momentul în care, imediat în zilele următoare, au început să vină valurile de refugiați. Am fost la granița de la Sighet și am văzut ce însemnaă teroarea pe chipurile unor oameni care fugeau din calea războiului. Din acel moment pentru mine, cel puțin 2 luni de zile, nu a mai contat absolut nimic, nu am acordat atenția cuvenită serviciului sau familiei, ci m-am implicat activ pentru a-i ajuta pe acei oameni pentru că mulțimea de oameni continua să vină. Din punct de vedere umanitar, România risca să intre într-un colaps pentru că nu eram pregătiți, nu știam ce să facem. Totul s-a făcut așa, la fața locului, au fost momente în care am învățat unii de la alții. Toată lumea a fost extraordinar de implicată și pot să spun că națiunea română a demonstrat că poate să fie solidară cu alții. Se vorbea în spațiu public ce s-ar fi întâmplat dacă era viceversa, dacă ne-ar fi ajutat ucrainenii precum i-am ajutat noi. Nu avem cum să știm acest lucru, dar eu vă spun că am văzut oameni la frontieră care au mers să ajute și, cu siguranță, că în subconștient, atunci când vezi copii mici care trag după ei rucsace, valize, genți, venind către România, speriați, flămânzi, înfrigurați, căci era luna februarie, suferi un șoc și atunci am luat decizia să mă implic și să ajut. Atunci am făcut prima deplasare în Ucraina și am început să cunosc comunitățile românești din Ucraina. Efectiv sunt la fel ca maramureșenii noștri din Maramureșul istoric, vorbesc aceeași limbă, aceleași obiceiuri, simt românește, sunt români de-ai nostri, își iubesc țara natală, Ucraina, dar au sentimente și față de România pentru că simt românește, trăiesc românește și sunt legați de noi, dar sunt foarte buni patrioți.
Corespondent: Care considerați că sunt cele mai semnificative activități ale dumneavoastră în sprijinul acordat Ucrainei? Ce alte proiecte aveți în prezent în derulare?
Avocat Florin Andreicuț: Proiectele pe care le-am avut au fost expuse în mass-media. Ajutorul pe care l-am acordat a fost, în primul rând, ajutor medical. Este vorba de un proiect derulat prin Uniunea Națională a Baroului din România și cu sprijinul Uniunii, prin care s-au alocat fonduri de peste un milion de dolari către spitalele de copii din Ucraina, investiție în aparatură, generatoare, aparate medicale, ambulanțe. Un alt proiect, la care s-au pus bazele a doua zi după începerea războiului, este “Avocați pentru refugiați”, practic un ghid privind drepturile refugiaților. Am avut foarte mult sprijin din partea colegilor noștri, s-au implicat peste 300 de avocați voluntari din Satu Mare, Maramureș, Suceava, Galați și Tulcea, deci din județele cu trecere a frontierei. Am avut și un call-center deschis, un ghid la care s-a lucrat, într-o săptămână, privind protectia juridică a celor care se refugiază din Ucraina care putea fi accesat prin scanarea unui cod QR, au fost afișe în toate punctele de frontieră, un ghid de informații minimale, tradus în ucraineană, română și engleză. Am derulat o sumedenie de acțiuni în cadrul comunităților românești. În urmă cu doi ani am organizat în Transcarpatia un forum al primarilor români din Ucraina pentru a le facilita accesul la fondurile europene si parteneriate cu primăriile din judetul Maramures. De asemenea, a fost un training la Bukovel, toti primarii fiind prezenti la acest eveniment. S-au derulat programe culturale, sociale, au fost tabere de vară ale copiilor. Acum avem un program în lucru, este vorba de o tabără de vară, în perioada 6-14 august 2026, pentru copiii din Ucraina care au suferit de pe urma războiului. Vor fi prezenți la Oncești 30 de copii si 6 însoțitori. Doresc să multumesc pe această cale, în mod special, domnului primar Godja Matei care ne ajută în spijinirea acestui proiect. Domnul primar este un sprijin real în ceea ce priveste acțiunile din ultimii ani privind ajutorul umanitar acordat ucrainenilor. Sper ca toți copiii să se simtă bine, vor avea parte de consiliere psihologică, medicală și de o serie de activități. Vor fi implicate asociații, precum ASSOC prin domnul Sălăjan Florian, fostul prefect de Maramureș, el având persoane calificate angajate în cadrul Asociației și chiar etnici ucraineni care ne vor fi de mare ajutor în aceasta provocare, respectiv H.H.C. (Hope and Homes for Children) România, prin Ştefan Dărăbuş. Sufletul acestui eveniment va fi senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș cu care colaborez extraordinar de bine, alături de primarul Godja Matei de la Oncești.
Corespondent: Cu ocazia festivității Sighet 700, am observat că ați fost decorat cu o distincție unică de către Denys Maslov – șeful Comisiei Juridice din cadrul Radei Supreme a Ucrainei. Cum decurge colaborarea dumneavoastră cu autoritățile ucrainene de la Kiev, Ujgorod și Solotvino?
Avocat Florin Andreicuț: Desigur, toate activitățile pe care le-am desfășurat de când a izbucnit războiul din Ucraina nu au rămas fără ecou, să spun asa, față de autoritățile din Ucraina care apreciază munca, dezinteresată, pe care o fac nu numai față de comunitatea românească din dreapta Tisei ci și față de ajutorarea poporul ucrainean și a celor care au fost năpăstuiți, să spun asa, de acest război. Am primit aprecieri, în mod special din partea autorităților ucrainene, la momentul în care ne-am hotărât împreună cu domnul senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș să mergem în linia frontului, să vedem care este situația efectiv și cum trăiesc oamenii acolo. Drept pentru care, în februarie 2024, fiind invitați de autoritățile ucrainene să participăm la un eveniment organizat în memoria eroilor, la 2 ani de zile de la izbucnirea războiului, organizat de parlamentul ucrainean, am mers la Kiev, dar ne-am manifestat dorinta de a ajunge în zonele fierbinti ale frontului. Au apreciat dorința nostră și chiar ne-au oferit sprijinul. Am ajuns până la Herson și am petrecut o zi întreagă, acolo ne-am întâlnit cu guvernatorul Hersonului. Viața în Herson se desfășoară la subsol, la suprafață nu e absolut nimic. Situația este dramatică și grea. Ucrainenii rezistă și viața lor continuă, desi nu pot să conceapă nici în ziua de astăzi că au fost invadați de o țară soră, într-un mod barbar. Ne-am întors la Kiev, în 24 februarie 2024, exact când începeau ceremoniile dedicate în memoria eroilor, și am participat la acele evenimente. De atunci autoritățile au început să aibă mare încredere în noi, au apreciat că am fost acolo unde mulți parlamentari ucraineni nu au ajuns.
Am o colaborare foarte bună cu cei de la Ujgorod. Domnul deputat Mihail Laba este extraordinar, de o demnitate și un devotament față de Ucraina incredibil. Am avut întâlniri, am adus oameni, organizații care au vrut să ajute, am participat la diferite evenimente. Meritul este în totalitate a consulatului de la Slatina, a domnului consul Pârvu Florin, unul dintre vectorii importanti ai relațiilor bilaterale româno-ucrainene. Cu ei am făcut o sumendenie de actiuni comune, sesiuni de training și multe altele.
Sunt cetătean de onoare al comunei Solotvino de la 1 decembrie 2022. Distincția mi-a fost acordată de către primarul Iovdi Vasile în prezenta tuturor oficialităților române și ucrainene, cu ocazia serbării Zilei Naționale a României. Am un contract de colaborare cu cei de acolo, i-am ajutat foarte mult, cu aparatura modernă, mașini de transport, ambulanță nouă și alte lucruri pe care le-am direcționat către ei.

Corespondent: Am observat că în ultimii ani ați construit o echipă mixtă pe relația România-Ucraina cu autoritățile locale și centrale, indiferent de culoarea politică. Cum decurge în prezent cooperarea la nivel local în principalele proiecte majore bilaterale?
Avocat Florin Andreicuț: În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Cristian Niculescu-Țâgârlaș am hotărât că ar fi foarte bine să organizăm Forumul de la Moisei 2024, luna ianuarie, la care am avut invitată pe lângă Republica Moldova și Ucraina. Atunci au venit pentru prima dată cei din Comisia Juridică a Parlamentului Ucrainean. Acest forum a devenit o traditie, s-a desfășurat în ianuarie 2024, în ianuarie 2025 acaparând și Albania, pe partea de integrare europeană, iar în ianuarie 2026 au fost prezente patru delegații: România, Moldova, Ucraina și Albania, plus prezența a trei tări care doresc să participe la astfel de întâlniri profesionale: Kazahstan, Georgia, Azerbaijan. Parlamentarii ucraineni vor fi prezenți în Maramureș, la Moisei, în perioada 12-14 august, la un forum regional după care, împreună cu copiii ucraineni prezenți în tabără, dorim să facem o trecere simbolică peste noul pod de la Sighetu Marmației, care este realizat în proporție de 100%. Avem o colaborare extraordinară, legături directe. I-aș mulțumi, în mod special, lui Denys Maslov care a a venit la Sighet să ne salute, să ne vadă și să îmi înmâneze acea distincție. Pentru noi este o onoare pentru că tocmai Președintele Comisiei Juridice din Rada Ucrainei, în semn de respect pentru ce am făcut atât eu cât și Cristian Niculescu-Țâgârlaș si primarul din Sighet, Vasile Moldovan, respectiv ceilalți primari din zonă, ne-a apreciat. Distincția pe care am primit-o din partea Radei Supreme a Ucrainei nu îmi aparține doar mie, ci tuturor locuitorilor orașului Sighetu Marmației, copiilor, vârstnicilor și tuturor oamenilor care au demonstrat solidaritate, compasiune și sprijin față de cei aflați în suferință. Ea aparține Poliției de Frontieră, care a fost permanent la datorie și a făcut lucruri extraordinare. Aparține Serviciului Consular Român și Ambasadei României în Ucraina, care au oferit asistență pe toată durata acelei perioade dificile. Aparține tuturor celor care au fost alături de refugiați.
Corespondent: Rodul cooperării active între partea românească și cea ucraineană, în special prin relația cu Consulatul României de la Solotvino (cu aportul consulului Florin Grațian Parvu) se observă în proiectele majore de infrastructură, unul dintre acestea fiind reprezentat de Podul Transfrontalier de peste Tisa aferent municipiului Sighetu Marmației. Ce ne puteți spune despre stadiul acestui proiect? Când urmează să fie inaugurat?
Avocat Florin Andreicuț: Inaugurarea simbolică va avea loc în data de 14 august. Pe partea ucraineană se lucrează la infrastructura vamală, care este gata în proportie de 80 %. Sperăm că vara aceasta spre toamnă va fi deschis, cu mențiunea că vor trece doar mașinile mici. Formalitățile necesare pentru traficul greu vor fi implementate doar anul viitor.
Corespodent: În prezent, Ucraina traversează o perioadă complicată, marcată de un război dramatic cu Federația Rusă, aspect ce a înrăutățit considerabil și nivelul de trai al etnicilor romani din dreapta Tisei, comunitate de care știm ca ați fost foarte apropiat în ultimii ani. Ce mesaj aveți pentru aceștia?
Avocat Florin Andreicuț: Mesajul meu pentru ei este să rămână în continuare atașați de țara lor natală, Ucraina, care merită tot respectul și este o țară respectată în întreaga lume. Este o națiune care va avea multe de spus în Europa și în lume. Ei trebuie să rămână cu sufletul români, să păstreze tradițiile și obiceiurile românești, dar să rămână atașați de patria lor mamă, Ucraina, pentru că este o națiune extraordinar de mare și puternică. Sper ca în viitor să nu mai vorbim de Ucraina și România ci să vorbim de Ucraina care face parte din familia Europeană, țară membră a Uniunii Europene. Sper ca acest lucru să se întâmple cât de curând și să fim cu toții o familie unită. La fel cum valorile europene sunt în momentul de față primordiale, Ucraina își învață această lecție cu pași repezi pentru că această perioadă este de preintegrare. Cred că și rolul nostru, respectiv rolul acelui Forum de la Moisei este să le arătăm pasii pe care trebuie să îi urmeze în acest scop. La nivel parlamentar ei sunt foarte receptivi și doritori să facă parte din această familie europeană.
Vă mulțumim!
Redacția Agenției de Știri Inter Regio News




