sâmbătă, octombrie 12, 2024
spot_img
AcasăCulturăEducațieElevi și profesori de la Liceul German în mobilitate Erasmus+

Elevi și profesori de la Liceul German în mobilitate Erasmus+

În perioada 13-17 noiembrie 2023, 32 de profesori și elevi de la școli partenere din Cipru, Italia, Grecia și România au participat la a patra mobilitate organizată în Spania, orașul Durango, în cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul „Theatre – a common language to express ourselves ”.

Proiectul se derulează în perioada 2021-2024 și este axat pe creșterea competenței de comunicare interpersonală și interculturală, îmbunătățirea și dezvoltarea pe tot parcursul vieții a competenței de învățare a unei limbi străine, creșterea calității actului educațional folosind teatrul ca modalitate de exprimare, dezvoltând astfel competențele lingvistice ale elevilor. În această mobilitate a fost vizată tema sustenabilității fiind atinse următoarele puncte: clădiri ecologice, schimbarea climei, reciclarea, kilometru 0 – producători locali/cumpărători locali, societate sustenabilă. S-au realizat ateliere de lucru prezentându-se fotografii aduse de către fiecare grup, fotografiile reprezentând tema sustenabilității. S-au prezentat și s-au gustat mâncăruri bio aduse și preparate de fiecare echipă. S-a admirat rezervația naturală Urdaibai având grijă ca toate călătoriile să fie făcute sub egida sustenabilității călătorind astfel cu trenul. Mobilitatea s-a finalizat prin prezentarea unei piese de teatru ”Poisoned apples” având un real succes în rândul elevilor și părinților  spectatori.

În același timp a avut loc cursul de formare a 14 profesori care predau diferite materii folosindu-se de limba engleză. Acesta a avut scopul principal de a concepe un nou curs opțional bazat pe tematicile abordate de către piesele de teatru concepute în cadrul proiectului. Ultima mobilitate al acestui proiect va avea loc în Italia – Cittanova.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -spot_img

Most Popular

Recent Comments