În perioada 7-11 aprilie, a avut loc întâlnirea din cadrul proiectului Erasmus+, a elevilor Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare la şcoala Penta Jacob van Liesveldt, din oraşul Hellevoetsluis, Țările de Jos. Delegația liceului german a fost compusă din 10 elevi și 4 profesori, dir. Reiz Maria, prof. Dobos Angéla, prof. Hölzli-Sîrbu Iulia și prof. Moise Rodica.
În cadrul întâlnirii, participanții au avut activități de consolidare a sentimentului de identitate europeană, prin identificarea elementelor comune pe care popoarele și țările UE le au în comun prin sensibilizarea elevilor cu privire la memoria istorică, la istoria și la valorile comune, precum și la scopul uniunii: promovarea păcii, a valorilor sale, a educației pentru democrație și a bunăstării cetățenilor săi prin încurajarea dezbaterii, a reflecției. Elevii și profesorii au participat la ore de curs, ateliere şi activități creative împreună cu elevii gazdă. Delegațiile au avut și prilejul de a vizita printr-un tur ghidat Camera Reprezentanților a Statelor Generale ale Țărilor de Jos din Haga.
Cu această ocazie a fost semnat parteneriatul ,,Let’s Go”, pe termen de 3 ani, între Liceul Teoretic German „Johann Ettinger „ din Satu Mare și şcoala Penta Jacob van Liesveldt din oraşul Hellevoetsluis, în vederea realizării unor mobilități cu elevi și profesori.