duminică, mai 5, 2024
spot_img
AcasăBuna vecinatate RO-UAÎnchiderea programului de cooperare România- Ucraina 2014-2020

Închiderea programului de cooperare România- Ucraina 2014-2020

Pe 18 aprilie, o delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai structurilor de program de la București și Kiev, precum și jurnaliști, a participat la un tur al proiectelor transfrontaliere din Suceava și Botoșani, ghidat de reprezentanții gazdelor, Secretariatul Tehnic Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava.

Turul a avut loc în cadrul evenimentului de închidere a programului ce a avut loc cu o zi inainte, pe 17 aprilie, la Suceava, și anume Conferința Finală a Programul Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020. Eveniment organizat de Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava în calitate de Secretariat Tehnic Comun, împreună cu Autoritatea de Management din cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Conferința a adunat peste 250 de participanți din România și Ucraina, reprezentanți ai Comisiei Europene, reprezentanți ai structurilor care au gestionat programul din cele două state participante, respectiv Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România și Secretariatul Cabinetului de Miniștri ai Ucrainei, reprezentanți ai Consulatului General al României la Cernăuți și ai Ambasadei Ucrainei la București, reprezentanți ai autorităților locale, precum și beneficiari de finanțare.

Numeroși parteneri din România (județele Suceava, Botoșani, Satu-Mare, Maramureș, Tulcea) și din Ucraina (regiunile Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Transcarpatia, Odesa) din peste 25 de proiecte finanțate de program, au venit în fața publicului prezent la Suceava și au vorbit despre nevoia care a condus la implementarea proiectelor, despre provocările și satisfacțiile realizării investițiilor de ambele părți ale frontierei dintre România și Ucraina.

În deschiderea evenimentului Dl Cezar Grozavu – director executiv BRCT Suceava a evidențiat că “granițele există în mințile oamenilor, dar nu și în suflet”, fapt dovedit de provocările înfruntate de parteneri pe parcursul perioadei de împlementare a proiectelor comune, atât pe timpul pandemiei, cât mai ales în cei doi ani de război nejustificat din Ucraina. Partenerii au transformat crizele în oportunități, ieșind câștigători, mai ales datorită relațiilor interumane și a solidarității.

Mesaje de apreciere și încurajare au venit și din partea subsecretarului de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice, Dl Dragoș Drăghescu, a directorului general al Direcției Generale de Cooperare Teritorială Europeană, MDLPA, Dna Camelia Coporan, reprezentantului Ambasadei Ucrainei la București Dl. Oleg Balika, care a adresat mulțumiri României și, în special, românilor din zonele din proximitatea graniței pentru ajutorul acordat refugiaților. Aprecieri și felicitări pentru promovarea valorilor care ne unesc și consolidează cooperarea în cadrul proiectelor a inclus și cuvântul de salut al Consulului General al României la Cernăuți, Dna Irina Loredana Stănculescu.

Scopul turului de vizite în teren la proiectele finanțate din 18 aprilie a fost acela de a evidenția rezultatele concrete obținute prin parteneriatele dintre autorități publice, organizații neguvernamentale și instituții publice din România și Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, prin Programul România – Ucraina 2014-2020.

Fiecare din cele 4 proiecte vizitate în cadrul turului a oferit o perspectivă amplă asupra investițiilor și inovațiilor aduse în comunitățile locale, respectiv:

– Poligonul de instruire pentru intervenții în situații de urgență din Siret, dezvoltat prin proiectul de mare infrastructură BRIDGE, contribuind la pregătirea forțelor de intervenție și îmbunătățirea capacității de reacție în caz de urgență.

– Muzeul multimedia subteran construit în Centrul istoric al Botoșaniului prin proiectul cultural ROOTS, care aduce la lumină bogata istorie și patrimoniu cultural al regiunii.

– Modernizarea școlilor din Bălcăuți, echipate cu tehnologie avansată, inclusiv table interactive și un teren de sport la standarde moderne, îmbunătățind astfel calitatea educației și accesul la facilități moderne pentru elevii din mediul rural.

– Centrul de Inovare din Botoșani, dedicat studiului eficienței energetice în rândul tinerilor, precum și o stație de încărcare a mașinilor electrice.

Cetățenii din județele de graniță beneficiază așadar de investiții în infrastructura de educație, abilități și instruiri, infrastructură medicală, modernizarea și dotarea unităților medicale, reabilitarea infrastructurii de transport, restaurarea obiectivelor culturale, precum și de pregătire a autorităților și a populației pentru situații de urgență. În perioada 2014-2020, programul România-Ucraina a finanțat 66 de proiecte, cu o valoare totală de 66 de milioane de euro.

În contextul apelurilor deja lansate de programul de cooperare 2021-2027 Interreg NEXT România-Ucraina, dar și a celor care vor urma, parteneriatele deja create vor fi valorificate pentru accesarea de noi fonduri europene.

Evenimentele dedicate închiderii programului România-Ucraina au subliniat încă o dată că proiectele transfrontaliere și sprijinul Uniunii Euroepne continuă să joace un rol important în promovarea schimburilor culturale, îmbunătățirea infrastructurii și sprijinirea inovării în regiune.

Mai multe informații despre:

Programul Operaíonal Comun România – Ucraina 2014-2020: www.ro-ua.net

Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava: www.brctsuceava.ro, standwithukraine.ro

RELATED ARTICLES
- Advertisment -spot_img

Most Popular

Recent Comments