vineri, mai 3, 2024
spot_img
AcasăCulturăA 12-a Bienală Carpatică de Grafică pentru copii și tineret

A 12-a Bienală Carpatică de Grafică pentru copii și tineret

A 12-a BIENALĂ CARPATICĂ DE

GRAFICĂ (GRAVURĂ) PENTRU COPII ŞI TINERET

(Slovacia- Ungaria – România – Polonia – Ucraina)

(expoziție itinerantă  internațională de grafică pentru copii și tineret, din țările regiunii Carpatice)

Organizator în anul 2023: Muzeul Virholat din Humenne (Slovacia)

Co-organizatori: Centru cultural din Przemyśl (Polonia), Muzeul de Arhitectură și Civilizaţie Populară a regiunii Transcarpatia  din Ujgorod (Ucraina), Muzeul Județean din Satu Mare (România)

Bienala Carpatică de Grafică pentru Copii și Tineret a devenit o punte de unitate pentru dialogul artistic al tinerilor din Polonia, Ucraina, Ungaria, România și Slovacia, ale căror vise, dorințe, idei, credințe se concretizează prin exprimarea artistică într-o gamă largă de subiecte, reflectând dimensiunea lor emoțională și rațională. Acest concurs se desfășoară la fiecare doi ani, iar vârsta participanților este de la 6 la 19 ani.

Colecția expozițională a celei de-a 12-a ediţii a Bienalei Carpatice cuprinde 239 de lucrări grafice realizate de tineri autori (elevi și tineri), sub îndrumarea profesorilor lor de la școli de artă (33 de lucrări premiate, 209 din colecția expoziției).

În septembrie 2023, comisia internațională și coordonatorii au evaluat lucrările tinerilor artiști, iar cremonia de premiere a câștigătorilor și ceremonia de deschidere a avut loc pe 20 octombrie la Humenne (Slovacia).

Proiectul de artă a fost iniţiat în 2001 la propunerea și cooperarea prealabilă a Centrului Educațional Vihorlat din Humenne (Slovacia) și a Centrului Cultural din Przemyśl (Polonia).

Arhiva include 12 colecții de lucrări grafice ale câștigătorilor și a  celor mai buni participanți din toate ediţiile evenimentului şi se păstrează în orașul Przemyśl (Polonia), sub denumirea „Moștenirea culturală a Europei de Est”.

Proiectul a fost implementat cu asistența Fondului pentru Sprijinul Artei în Slovacia. Din 2019, Muzeul Județean Satu Mare  este co-organizator al proiectului de artă „Bienala Carpatică” .

RELATED ARTICLES
- Advertisment -spot_img

Most Popular

Recent Comments