joi, mai 9, 2024
spot_img
AcasăCulturăATELIER–Expoziția studenților și profesorilor de la Programul de Arte Plastice–PICTURĂ

ATELIER–Expoziția studenților și profesorilor de la Programul de Arte Plastice–PICTURĂ

Redăm integral comunicatul de presă transmis redacției noastre.

Lucrările prezente pe simezele expoziției ilustrează varietatea estetică și plastică de abordări ale studenților secției noastre, care variază de la tehnici tradiționale la tehnici mixte, cu îmbinări ale materialelor neconvenționale, cu tehnici ale fotografiei  și  manipulării digitale, precum și tehnici grafice, toate inserate în arealul de preocupări menite să deschidă studentului și masterandului orizonturi ale dezvoltării universului personal artistic. Conceptele proiectelor investighează simboluri și semnificații, într-un context contemporan sau, din contră, recursul la tradiție cu valențele expresive ale motivului antropomorf, structurile tipologice ale picturii de peisaj sau morfologiile elementelor de limbaj plastic.

             Misiunea programului de studii de licenţă Arte plastice (Pictură) este să asigure viitorul imediat şi de perspectivă a generaţiei de tineri artişti şi pedagogi, care să situeze educaţia artistică în general şi învăţământul artistic în special în vecinătatea ştiinţei şi la acelaşi nivel, deoarece arta este la fel de necesară gândirii, cât şi experienţei de viaţă. Obiectivele strategice ale programului de studiu creează o paralelă între învăţământul de artă superior modern, tradiţia picturală a şcolii peisagistice băimărene cu dinamica spiritului înnoitor, cu sensibilitatea spirituală, capabilă de a regenera mereu valorile artistice. Studenţii devin astfel pregătiţi pentru a putea răspunde la cel mai înalt nivel cerinţelor specifice domeniului, prin totalitatea formelor de activitate ce vizează secţiile muzeale, fondurile şi depozitele, expoziţiile de bază şi temporare, tematice şi pe gen artistic, pe material şi zonă, pe teme şi stil, pe dimensiunea etnică, vizând casele memoriale, spaţiile şi punctele cu caracter documentar.
          Prezenta expoziție face parte și din Programul de promovare instituțională al Universității Tehnice din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, al Programului de studii Arte Plastice – Pictură, pe care îl desfășurăm în fiecare an în această perioadă, prin promovarea ofertei educaționale în orașul Satu Mare, respectiv cu Muzeul Județean Satu Mare, Secția Artă, cu care menținem o colaborare activă.

Informatiile ne-au fost transmise de Conf. Univ. dr. Papiu Greti Adriene.                       

RELATED ARTICLES
- Advertisment -spot_img

Most Popular

Recent Comments