duminică, aprilie 28, 2024
spot_img
AcasăCulturăEducațieEveniment la CN"Ioan Slavici", în cadrul campaniei de prevenire DINCOLO DE APARENȚE

Eveniment la CN”Ioan Slavici”, în cadrul campaniei de prevenire DINCOLO DE APARENȚE

Joi, 21 martie a.c., a avut loc un nou eveniment în cadrul campaniei de prevenire DINCOLO DE APARENȚE, organizată de către Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare.

Evenimentul, organizat la Colegiul Național Ioan Slavici Satu Mare, a vizat atât promovarea profesiei de polițist și jandarm, cât și aducerea în prim plan a unor comportamente de risc, sancționate de către lege, cu multiple consecințe în planul dezvoltării elevilor din ciclul gimnazial și liceal.

Activitatea s-a desfășurat pe 6 ateliere de lucru, în curtea colegiului, unde prin rotație, elevii participanți au avut posibilitatea să se familiarizeze cu tehnica din dotarea polițiștilor, polițiștilor de frontieră și jandarmilor, cu echipamentul specific și cu aspectele definitorii ale muncii reprezentanților fiecărei instituții, în parte.

Punctul de atracție al întâlnirii a fost reprezentat de ochelarii tactici speciali, care odată puși pe ochi simulează o stare similară celei asociate consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Alături de elevi, au fost prezenți lucrători încadrați în structurile sistemului de apărare și ordine publică membri ai clubului moto – Blue Knights Romania V.

În cadrul acestui ultim atelier, elevii au aflat că pasiunea poate fi împletită cu munca de zi cu zi, despre faptul că pasiunea îi unește pe oameni și că poate duce la creșterea performanțelor profesionale, despre istoria clubului moto Blue Knights Romania V, despre ce înseamnă responsabilitatea în trafic, finalul axându-se pe discuții legate de efectele nocive ale consumului de droguri și alcool, în rândul tinerilor.

Am întâlnit în cadrul Colegiului Național Ioan Slavici tineri responsabili, unii dintre ei interesați în viitor de o carieră militară care au putut observa că pasiunea poate fi împlinită cu responsabilitate. Acționând ca o echipă, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și cadre didactice, au reușit organizarea unei activități preventiv – educative de succes, care va rămâne în amintirea celor prezenți.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -spot_img

Most Popular

Recent Comments