Proiectul pilot de sprijinire a refugiaților ucraineni prin instrumentul de CASH (asistență financiară directă) în Maramures a ajuns la final.
La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, într-o escaladare a războiului rusoucrainean
început în 2014. Invazia a fost cel mai mare atac asupra unei țări europene de la
cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Se estimează că a provocat zeci de mii de victime
civile ucrainene și sute de mii de victime militare. Până în iunie 2022, trupele rusești au
ocupat aproximativ 20% din teritoriul ucrainean. Aproximativ 8 milioane de ucraineni au
fost strămutați pe plan intern, iar peste 8,2 milioane de ucraineni au fugit din țară până în
aprilie 2023, creând cea mai mare criză a refugiaților din Europa de la cel de-al Doilea
Război Mondial încoace. (sursa Wikipedia).
Iată așa începe o poveste tristă cu privire la vecinii noștri, un război inutil ce a provocat
și provoacă dureri nemărginite.
Totul a fost de nedescris în cuvinte, fi indcă nimeni nu s-a așteptat la un asemenea fl ux
de oameni solicitând în permanență ajutorul din partea oamenilor, ONG-urilor prezente cât
și autorităților. S-au constituit într-un timp foarte scurt, celule de criză, iar munca a devenit
una efi cientă în încercarea de a le permite o ședere temporară și în siguranță pe teritoriul
României, datorită faptului că cei mai mulți din cei prezenți au vrut să ajute, punându-se în
pielea celor necăjiți.
Odată cu trecerea timpului, chiar dacă am făcut parte din diferite organizații, poveștile,
întâmplările îngrozitoare suferite de către cei afl ați la ananghie, ne-au unit și am început
să legăm prietenii între noi care au adus la legături strânse, având același scop de a lucra
profesionist.
Pe măsură ce s-a ivit posibilitatea accesării de fi nanțări externe, Fundația Ucrainenilor
Huțuli din România s-a implicat într-un parteneriat cu Organizația Umanitară Internațională
ACF (Action Contre la Faime/ Action Against Hunger) implementând un proiect pilot în
județul Maramureș cu rezultat imediat constând dintr-un ajutor fi nanciar în cuantum de 115-127 euro /persoană pe o perioadă de 3 luni de zile.
Primele carduri s-au distribuit chiar in primul an de confl ict, in vara lui 2022, in
special mamelor singure, mame cu copii cu dizabilitati si persoanelor in varsta, si pentru
ca proiectul a fost bine primit si implementat iar recunostinta refugiatilor ucraineni a fost
peste asteptari de pozitiva, proiectul a continuat pana in primavara lui 2024, mai exact luna
martie.
Proiectul pilot a constat nu doar în implementarea de măsuri de sprijin utilizate pe
scară largă la nivel mondial, în situații de urgență, dar și în diverse acțiuni de îmbunătățre
a capacității organizaționale. Au avut loc o serie de întălniri fi zice si online, workshop-uri
si traininguri la care au participat și ceilalți parteneri în proiect din județele afl ate la granița
Proiectul pilot de sprijinire a refugiaților ucraineni prin instrumentul de CASH (asistență fi nanciară directă) în Maramures a ajuns la final.
cu Ucraina: Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava (BRCT), Asociația
Institutul Bucovina din Suceava și Asociația de la Suflet la Zâmbet din Tulcea. Activitățile
au fost organizate de liderul de proiect, ACF, și au abordat modalități de acordare a
ajutoruluifinanciar prin distribuirea cardurilor UpCohesia astfel încât selecția beneficiarilor
șă fie făcută pe baza unor criterii de vulnerabilitate bine definite, fiind nevoiți să ținem cont
de sprijinul financiar limitat.
Nouă, celor de la Asociația FUHR, ne-a revenit provocarea de a contacta și sprijini
refugiații ucrainieni aflați pe raza județului Maramureș, cu precădere în orașele Baia Mare
și Sighetu Marmației, unde am distribuit carduri pentru un număr total de 420 de persoane.
De asemenea, in perioada Octombrie-Decembrie 2023, in colaborare cu Biroul
Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava si Organizația Umanitară Terre Des
Hommes România, reprezentanții FUHR au sprijinit direct acordarea de ajutor beneficiarilor
sub forma de Gift-in-kind, acoperindu-le acestora nevoile personale de moment.
Implicarea, dăruirea și emoțiile experimentate în cadrul acestor proiecte au condus în
mod natural la dezvoltarea unor relații deosebite atât în plan personal, cât și instituțional.
Experiența și expertiza dobândite ne asigură că ne vom dori să fim acolo ori de câte
ori situația o va cere, gata să punem în practică lecțiile învățate.
Informațiile ne-au fost transmise de Vasile Popovici, președintele Fundației Ucrainenilor Huțuli din România.